Depresia
Depresia a fost recunoscuta ca tulburare inca din antichitate: o dovedeste papirusul Ebers din Egiptul Antic (1550 IC), unul din cele mai vechi documente medicale din lume; in acest papirus, este descrisa o “tulburare” de mahnire (descurajare) severa, echivalenta cu definitia moderna a depresiei.
Pe langa referirile la depresie pe care le intalnim in literatura, observam si ca multi filozofi, scriitori, politicieni, actori, scriitori sau oameni de stiinta au suferit de-a lungul vietii lor de perioade de depresie.
Desi in ultimii ani s-au facut descoperiri majore cu privire la cauzele si tratamentul depresiei, o mare parte din populatie considera inca depresia ca fiind “o stare mentala” din care poti iesi cu “un pic de vointa”, cu diverse tratamente naturiste sau cateva vorbe bune din partea prietenilor.
Oricat de bine intentionati ar fi familia, prietenii sau cunostintele, trebuie sa intelegem ca depresia este o boala ce trebuie tratata cu seriozitate de catre un medic psihiatru sau/si un psihoterapeut. Desigur, familia si prietenii joaca un rol important in sustinerea emotionala a persoanei cu depresie, astfel incat implicarea lor in tratarea persoanei cu depresie (prin participare la anumite sedinte de psihoterapie, prin intalnirea cu medicul psihiatru,etc) poate fi de mare ajutor.
Insa refuzul de a cauta – accepta - primi ajutor specializat (refuz ce izvoraste din frica de stigmatizare, orgoliu, prejudecata de tip “va trece de la sine” sau lipsa de informatii), nu face altceva decat sa agraveze boala si sa creasca riscul de suicid.
De asemenea, desi tratamentele naturiste precum si o dieta sanatoasa pot fi folosite ca adjuvant in tratarea depresiei, ele nu reprezinta o solutie si nici nu pot inlocui tratamentul adecvat al acestei tulburari de natura psihica (tratament medicamentos si/sau psihoterapie).
In tratarea depresiei trebuie sa se tina cont de:
- severitatea tulburarii
- riscul de suicid
- optiunile pacientului (cu privire la psihoterapie, etc)
- modul de viata al pacientului (conditii de trai, familie, alte relatii sociale, etc)
- personalitate
- comorbiditatea cu alte tulburari psihice
- prezenta/absenta unor boli somatice
Stancescu Ana Raluca
Psiholog Centrul Mindcare
office@mindcare.ro
Adaugat la: 20 februarie 2008
Apreciaza articolul:
Etichete: sanatate depresie
Comentarii
Nu exista nici un comentariu adaugat acestui articol.
Adauga comentariu
Autentifica-te pentru a putea adauga comentarii



